Solstițiul de vară 2024. Ce să nu faci niciodată în cea mai lungă zi a anului. Tradiții și superstiții
Solstițiul de vară este cea mai lungă zi din an și marchează momentul în care începe vara din punct de vedere astronomic, nu doar calendaristic. La această dată, soarele se ridică deasupra orizontului la unghiul maxim, iar intervalul diurn are durata maximă.
În 2024, solstițiul de vară are loc pe data de 20 iunie, ora 23:5o, când este marcat începutul verii astronomice.
Solstiţiul reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mică, respectiv la cea mai mare înălţime faţă de Ecuator.
După momentul solstiţiului de vară, durata zilei iluminate de Soare începe să scadă, iar cea a nopţii să crească, timp de şase luni, până la 21 decembrie, când este momentul solstiţiului de iarnă.
Denumirea de solstiţiu („Soarele stă”) este dată de faptul că, la data respectivă, are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopţi albe”.
Solstițiul de vară 2024. Tradiții și superstiții
Solstițiul de vară este asociat, în cultura populară, cu sărbătoarea creștină a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie). În cultura populară, această zi mai este asociată cu Sânzienele sau Drăgaica, făcând trimitere la zânele bune, care aduc belșug, roade bogate, pace și bucurie.
Solstițiul de vară este legat de sărbătoarea de Sânziene. Drăgaica sau Sânzienele sunt sărbătorite de români pe data de 24 iunie. Sânzienele reprezentau în mitologia românească zânele bune, zâne care se înrudeau cu maleficele iele. Însă, dacă ziua nu era respectată de oameni așa cum se cuvine, atunci şi ele deveneau surate cu Rusaliile, care sunt zâne rele. Noaptea de Sânziene este plină de magie și mister. Potrivit spuselor din bătrâni, este ziua favorabilă vrăjilor și descântecelor de dragoste.
Din cele mai vechi timpuri se credea în energia solstițiului de vară. Astfel că, timpul solstițiului se practica magie, deoarece se considera că solstiţiul avea darul de a îndeplini dorințele ori aspirațiile care, aparent, erau imposibile. Se spune că, datorită puterilor magice ale focului de solstițiu, fetele își puteau ghici viitorii soți. Flăcările focului alungau demonii și spiritele rele.
Solstițiul de vară în următorii ani
În 2024, solstițiul de vară are loc pe data de 20 iunie, ora 23:5o, când este marcat începutul verii astronomice.
Solstițiul de vară în următorii ani:
- Solstițiul de vară 2025 – 21 iunie, ora 05:42
- Solstițiul de vară 2026 – 21 iunie, ora 11:24
- Solstițiul de vară 2027 – 21 iunie, ora 17:11
- Solstițiul de vară 2028 – 20 iunie, ora 23:02.